Zeci de sportivi au participat la o cursă de înot la Ghidighici



Nu avem bazine olimpice, dar avem lacuri. Zeci de sportivi de performanţă şi amatori au plecat în afara oraşului şi au participat la ocursă de înot. Evenimentul a avut loc la Ghidighici, iar câştigător a devenit un băiat de doar 13 ani.

Peste 50 de oameni, sportivi şi amatori, au participat la cursa de înot de la Ghidighici. Aceştia au avut ca obiectiv parcurgerea lacului în lat, pe distanţa de 1700 de metri.

Primul la finiş a ajuns un băiat de doar 13 ani, Alexei Sancov, care este, ce-i drept, sportiv de performanţă.

"A fost cam greu. Prima jumătate am înotat bine, după care mi-a fost greu. Adversarii au fost pe măsură. Un eveniment deosebit", a declarat câştigătorul Alexei Sancov.

Prima fată care a terminat cursa a fost o altă sportivă de performanţă, Ana Semiruncic, de 16 ani. "Această distanţă mi se potriveşte perfect. Mi-a plăcut. Am avut doar emoţii pozitive", a precizat Semiruncic.

"E greu cu profesioniştii. Băieţii sunt tineri, puternici, iar noi ne-am lăsat un pic de sport. Dar am fost stimulaţi şi ne ţineam de ei", a spus participantul amator Eugen Ciobanica.

În afară de participanţi, la eveniment a fost peste 100 de spectatori care au privit cursa de pe malul lacului.

 

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑