Gică Popescu e atacat dur



Președintele celor de la Gaz Metan Mediaș, Ioan Horoba, nu este deloc entuziasmat de faptul că Gică Popescu și-a anunțat oficial intenția de a candida la președinția FRF.

Oficialul medieșenilor, care așteaptă ca-n cursa pentru șefia de la Casa Fotbalului să mai apară și alte nume, a explicat și care sunt motivele pentru care nu crede în proiectul fostului căpitan al Barcelonei.

"Până la alegeri mai este un an de zile, iar el se și vede la FRF. Văd că deja împarte funcții, schimbă antrenorul naționalei, dar e cale lungă până acolo. Deocamdată nu-l văd ca posibil succesor al lui Mircea Sandu. Fiecare are motivele lui, dar eu nu-i voi susține candidatura", a spus Horoba.

Chestionat dacă recenta condamnare cu suspendare, care nu este definitivă, în "Dosarul transferurilor", este una dintre cauzele pentru care nu-l vede în fruntea FRF, președintele medieșenilor a replicat.

"Nu neapărat. Nu vreau să fiu nici demagog, nici ipocrit, dar nu-l văd pe Popescu conducător la FRF. Un om care a avut o academie de fotbal și a lichidat-o, și care a mai avut apoi și un club de fotbal, de liga a doua, pe care de asemenea l-a lichidat, nu-l văd să conducă în întregime fotbalul românesc. Să o lase mai ușor pentru că n-au ajuns încă acolo", a adăugat Horoba.

Președintele Gazului, fan declarat al lui Mircea Sandu, spune că tot "Nașu'" trebuie să continue la Casa Fotbalului.

"L-aș dori tot pe Mircea Sandu, pentru că a ajuns în organismele internaționale, fiind, poate, singurul din estul Europei cu funcție importantă acolo. În schimb, pe Hagi l-aș vedea președinte la FRF. De Ionel Ganea sau Viorel Moldovan n-au pomenit nimic", a precizat Horoba.

"Eric și Breveeld nu mai doreau să joace la Mediaș"

Altfel, Horoba a explicat, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT la emisiunea "Digi Sport Special", de ce Eric de Oliveira și Breveeld au semnat cu Pandurii.

"Trebuie să fim sinceri și să recunoaștem că avem probleme financiare la club, care ne-au impus să facem asta, dar la fel de adevărat este că ambii jucători și-au tot exprimat, în ultima jumătate de an, dorința de a pleca la altă echipă.

Așa că i-am lăsat să plece, pentru că nu-i puteam forța să mai joace aici, dacă nu mai doreau", a spus Horoba, care n-a oferit detalii financiare, ci a specificat doar faptul că medieșenii au un procent de 25% din eventualele transferuri viitoare ale celor doi jucători.

 

 

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑