Naţionala Braziliei a câştigat pentru a patra oară Cupa Confederaţiilor



Naţionala Braziliei a câştigat pentru a patra oară Cupa Confederaţiilor! Echipa antrenată de Luis Felipe Scolari a umilit în finala de la Rio de Janeiro campioana mondială, Spania, cu scorul de 3-0.

Brazilia a deschis încă în minutul 2, prin atacantul Fred. Spaniolii au putut egala la finalul primei reprize, dar balonul trimis de Pedro a fost scos incredibil de pe linia porţii de fundaşul David Luiz. Gazdele au marcat pentru 2-0 în minutul 44, prin Neymar. Imediat după pauză, Fred a majorat scorul la 3-0, marcând al cincilea său gol la competiţia din Brazilia.

Spania a putut readuce din diferenţă în minutul 55, dar Sergio Ramos a ratat un penalty. Dezastrul a continuat pentru iberici şi în minutul 68 Pique a fost eliminat după un fault din postura de ultim apărător. Până la finalul meciului, cele două formaţii nu au mai înscris, iar Brazilia a câştigat pentru a treia oară consecutiv Cupa Confederaţiilor. De cealaltă parte, Spania a suferit prima înfrângere într-un meci oficial după o pauză de trei ani.

Italia a câştigat medaliile de bronz ale competiţiei, după ce a învins în finala mică Uruguay. După 120 de minute de joc scorul a fost 2-2, iar italienii s-au impus la penalty-uri cu 3-2.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md



Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев

Новости

Loading...
Наверх ↑