”Noul Torje” de la Timișoara vrea calificarea la Europenele U19 cu naționala României

Timişoara a revenit pe prima scenă în vară şi a aruncat în luptă încă din debut un puşti care aducea aminte de ultima stea plecată din Banat - mijlocaşul dreapta de numai 1,66 metri semăna la fizic şi poziţia din teren cu Torje, însă prima sa prestaţie a convins pe toată lumea. La puţin peste 18 ani, Cristi Bărbuţ a fost titular în victoria 2-0 cu Dinamo (meciul a fost pe antena) şi a semnat scorul final cu un gol de poveste, marcat după o cursă de aproape 70 de metri.

„Pentru mine a fost un an bun 2013. Am ajuns la un nivel înalt, la care îmi doream să joc în Liga 1. Am debutat cu o victorie, a fost un început foarte bun. Am crescut foarte mult, nu mă așteptam să fac parte din lotul echipei mari. Am avut ocazia să profit și mă bucur că am reușit să profit de încrederea care mi s-a acordat”, a declarat Bărbuț.

Puştiul ajuns la echipa mare abia în primăvara lui 2013 a devenit, astfel, cel mai tânăr debutant cu gol marcat din acest sezon. Titular în alte 14 partide, Bărbuţ a adunat până în iarnă 19 meciuri şi 3 goluri pentru Timişoara, două în campionat şi unul în Cupă. Prestaţiile i-au adus convocări la naţionala U19, o selecţie la tineretul României şi au atras atenţia cluburilor din capitală - Dinamo s-a interesat de puştiul pe care l-a mai avut în curte, însă i-a refuzat un contract de 1500 de euro pe lună.

„De la 2014 vreau cât mai multe realizări la naționala U19, să ne calificăm și la echipa de club vreau să terminăm cât mai sus. Să îmi ajut echipa cu goluri și assist-uri. Putem termina în primele 9. E important la o vârstă așa fragedă, ca a mea, să am cât mai multe jocuri în picioare, chiar dacă echipa nu e pe primele locuri”, a mai adăugat mijlocașul bănățenilor.

<div class=

Источник – DIGIsport

ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ

sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

• за год
• за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑