David Ferrer, în mare formă. Spaniolul a câştigat al treilea trofeu



01 марта 2015
Foto: kollytalk.com

David Ferrer l-a învins în finala turneului ATP de la Acapulco pe principalul favorit al competiţiei, Kei Nishikori.

Ferrer a câștigat primul set cu 6-3 în 50 de minute şi a început perfect setul secund. A condus cu 3-0, dar niponul a revenit și a egalat la 4. Până la urmă, Ferrer s-a impus şi în setul doi cu scorul de 7-5.

"Cred că în această seară am jucat cel mai bun meci de la turneu. Am jucat agresiv şi fără greşeli. Sunt foarte fericit pentru că am reuşit să câştig pentru a patra oară acest turneu. Este ca un vis", a declarat Ferrer.

După acest succes, Ferrer a devenit primul jucător din ultimii 30 de
ani care a câștigat un turneu pe zgură și unul pe hard în două
săptămâni consecutive. Cu o săptămână în urmă, spaniolul a câştigat şi turneul de la Rio de Janeiro.

David Ferrer a câştigat al treilea său trofeu din acest an şi al 24-lea din carieră. Tenismanul spaniol a primit un cec în caloare de 300 de mii de dolari în urma victoriei de la Acapulco şi 500 de puncte în clasamentul ATP.

Turneul feminin din oraşul mexican a fost câştigat de elveţianca Timea Bacsinszky. Aceasta a învins-o în finală pe franțuzoaica Caroline Garcia cu 6-3 6-0.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑