Messi n-a marcat, dar a dat trei pase decisive în meciul cu Paraguay. "Nu are nevoie de gol ca să fie fericit!"



01 июля 2015

 

**VIDEO** Messi n-a marcat, dar a dat trei pase decisive în meciul cu Paraguay.

Argentina a oferit o adevărată demonstraţie de forţă în semifinalele Copei America şi s-a calificat în ultimul act al competiţiei din Chile, după ce s-a impus cu 6-1 în faţa Paraguayului, la Concepcion.

Deşi vicecampioana mondială a înscris de şase ori, starul argentinienilor, Lionel Messi, nu a reuşit să-şi treacă numele pe lista marcatorilor şi a rămas cu un singur gol în ultimele nouă meciuri oficiale pentru "pume", cel din penalty din meciul cu Paraguay, disputat în prima etapă a grupelor de la Copa America.

Cu toate acestea, jucătorul Barcelonei a fost desemnat din nou omul meciului, prestaţia sa din semifinală fiind una extraordinară. Messi a fost contribuit la toate golurile Argentinei, iar la jumătate a pasat decisiv.

Este pentru prima oară când Messi oferă trei assisturi într-un meci pentru echipa naţională şi a treia oară în întreaga sa carieră. În ultimele două ediţii ale Copei America, cvadruplul câştigător al Balonului de Aur este singurul jucător care reuşeşte o asemenea performanţă.

De asemenea, decarul albicelestilor este doar al doilea jucător care oferă trei pase decisive într-o partidă eliminatorie de la Copa America, primul fiind brazilianul Denilson, în finala ediţiei 1997, pe care Selecao a câştigat-o cu 3-1 în faţa Boliviei.

În total, în cele 15 jocuri disputate la Copa America, Leo Messi a pasat decisiv de şapte ori şi a marcat 3 goluri, iar în acest sezon a ajuns la 32 de assisturi în toate competiţiile, club şi naţională, la un singur pas de recordul său personal, 33, stabilit în stagiunea 2011/12.

A fost pentru doar a doua oară în cariera lui Messi când echipa sa înscrie de şase ori, iar el nu s-a aflat printre marcatori. S-a mai întâmplat în 2008, într-un meci Barcelona - Valladolid 6-0. Însă nici fotbalistul de 28 de ani, nici selecţionerul Gerardo Martino nu sunt îngrijoraţi.

"Dacă Messi oferă pase care se termină cu goluri, atunci nu e nicio problemă. Nu pare să fie îngrijorat, este fericit şi nu are nicio problemă. Nu trebuie să se afle printre marcatori ca să fie fericit", a declarat Martino.

"Nu sunt îngrijorat că nu am marcat. Echipa a făcut un joc perfect. Am ajuns în finala Cupei Mondiale, acum în cea de la Copa America şi vrem să o câştigăm. Nu contează dacă eu înscriu, cât timp echipa o face", a completat Messi.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑