Cei mai buni surferi din lume au înfruntat valuri de trei metri în Marea Tasmaniei



01 сентября 2014
foto: www.nauticamagazine.ro

Cei mai buni sportivi din lume au participat la cea mai periculoasă competiţie de surfing de pe glob. Ei au avut de înfruntat valuri de trei metri în Marea Tasmaniei.

Cea mai periculoasă competiţie din lume la surfing a avut loc în Australia, în apropiere de oraşul Sydney. 16 dependenţi de adrenalină au cucerit valuri de peste trei metri înălţime pentru a stabili cine este cel mai bun din lume.

Nu au lipsit nici problemele pentru unii participanţi. Mark Mathews s-a accidentat la spate, dar s-a impus la una din categorii, reuşind să-l învingă pe Shane Dorian, prietenul său din copilărie.

''Este un eveniment de surfing care nu este bazat pe înălţimea valurilor, dar pe doza de pericol. Aici avem valuri de peste trei metri, dar pe scara pericolului o comparăm ca fiind una de 50 de grade pe scara Richter'', a spus surferul Mark Mathews.

Turneul s-a desfăşurat la mai multe categorii, iar la cele mai multe dintre ele au triumfat reprezentanţii gazdelor. Bruce Irons, din Hawaii, a glumit la final pe seama australianului Koby Abberton, în faţa căruia a pierdut.

''L-am lăsat pe Koby să mă învingă. Am făcut acest lucru, pentru ca el să aibă mai multă încredere în sine, pentru a putea savura victoria la el acasă, cu prieteniii săi. Oricum, în curând vom organiza un nou duel şi cu siguranţă îmi voi lua revanşa'', a menţionat surferul Bruce Irons.

Turneul de la Sydney a avut loc pentru prima dată în istorie.

Источник – PublikaTV


ЧИТАЙТЕ ТАКЖЕ

ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑