Viitorul Constanța și-a aflat adversara din primul tur al UEFA Youth League



01 сентября 2015

**Viitorul Constanța și-a aflat adversara** din primul tur al UEFA Youth League

FC Viitorul va întâlni echipa FC Minsk din Belarus, pe 29/30 septembrie, în deplasare, şi pe 20/21 octombrie, pe teren propriu, în primul tur al UEFA Youth League, competiţie rezervată formaţiilor cu jucători sub 19 ani, s-a stabilit, marţi, în urma tragerii la sorţi de la Nyon (Elveţia), conform Mediafax.

Pentru prima dată de la lansarea în 2013 a UEFA Youth League, campioanele naţionale din primele 32 de ţări conform coeficientului UEFA se vor alătura în această competiţie, pe tablouri separate până în faza optimilor de finală, celor 32 de echipe ce participă datorită formaţiilor de seniori calificate în grupele Ligii Campionilor.

Campioanale naţionale vor disputa două tururi eliminatorii în dublă manşă, acasă şi în deplasare. Cele opt echipe rămase se vor califica în play-off-ul pentru optimi.

Celelalte 32 de echipe vor fi împărţie în opt grupe de câte patru, cu aceeaşi componenţă ca grupele Ligii Campionilor şi cu meciuri care se se vor disputa la aceleaşi date şi după acelaşi program. Câştigătoarele celor opt grupe se vor califica în optimi, iar ocupantele locurilor secunde vor juca în play-off.

În această fază, cele opt campioane naţionale, care vor fi introduse în aceeaşi urnă la tragerea la sorţi, vor juca un meci pe teren propriu cu echipele clasate pe locul secund în grupele de pe tabloul Ligii Campionilor. Formaţiile câştigătoare ale acestei manşe vor completa faza optimilor de finală.

Din această fază, echipele vor juca în sistem eliminatoriu, cu o manşă. Semifinalele şi finala vor avea loc, la 15 aprilie şi 18 aprilie, pe Stadionul Colovray de la Nyon, oraş în care se află sediul UEFA.

Prima manşă a meciurilor de tabloul campioanelor va avea loc la 29/30 septembrie, iar returul la 20/21 octombrie. Partidele din grupe vor începe la 15/16 septembrie, odată cu prima etapă a grupelor Ligii Campionilor.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑