Gianelli Imbula a devenit cel mai scump transfer din istoria campionatului portughez



02 июля 2015
foto: eurosport.com

FC Porto şi-a bătut propriul record pentru cel mai scump transfer efectuat în campionatul Portugaliei. Gruparea lusitană l-a achiziţionat pe Gianelli Imbula de la Olympique Marseille şi i-a fixat o clauză de reziliere astronomică. 

În vârstă de 22 de ani, mijlocaşul Gianelli Imbula, a devenit cel mai scump transfer din istoria campionatului portughez. FC Porto a plătit 20 milioane euro pentru achiziţionarea francezului de la Olympique Marseille.

Jucătorul a semnat un contract pe cinci ani, iar clauza de reziliere este de 50 milioane euro.

Până acum, cel mai scump fotbalist cumpărat de un club din Portugalia era brazilianul Hulk, pentru care tot Porto a plătit 19 milioane de euro, în 2008.

Gianelli Imbula a jucat sezonul trecut 39 de meciuri la Marseille şi a marcat două goluri.

Totodată, Liverpool a efectuat un nou transfer. "Cormoranii" l-au achiziţionat pe Nathaniel Clyne de la Southampton. Pentru această tranzacţie şefii de pe Anfield au achitat 17 milioane de euro.

Clyne este al şaselea jucător transferat de Liverpool în această vară, după James Milner, Danny Ings, Adam Bogdan, Joe Gomez şi Roberto Firmino, ultimul fiind achiziţionat cu 40 milioane euro de la Hoffenheim.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑