Mourinho îl acuză pe Wenger: "Eram într-un loc unde nu mă saluţi doar dacă nu vrei să o faci"



03 августа 2015

**VIDEO** Mourinho îl acuză pe Wenger:

Arsenal a câștigat duminică Community Shield, Supercupa Angliei, după victoria cu 1-0 reușită în fața lui Chelsea. Pentru Jose Mourinho a fost un eșec greu de digerat, portughezul aruncând medalia învinșilor unui suporter al rivalilor londonezi. Apoi l-a acuzat pe Arsene Wenger că a refuzat de două ori să dea mâna cu el.

Imediat după fluierul de final al disputei de pe Wembley Arsene Wenger a plecat la vestiare, fără să se salute cu Mourinho, cei doi având o rivalitate mai veche.

Apoi, după festivitatea de premiere, francezul l-a evitat din nou pe managerul lui Chelsea. Mourinho i-a așteptat pe jucătorii lui Arsenal să coboare din loja unde fuseseră premiați și i-a salutat pe fiecare în parte. Wenger a coborât şi el, dar a trecut prin spatele tehnicianului portughez, iar cei doi nu s-au salutat nici de această dată.

“Am făcut ceea ce statutul clubului meu și statutul meu ca manager cred că mă obligă să fac, să fiu acolo pentru învingători, să-i aștept într-un loc unde nu mă saluți doar dacă nu vrei să mă saluți. Fiecare jucător al lui Arsenal a venit în direcția mea, pentru că era cel mai simplu lucru pe care-l puteau face. Dacă alții n-au vrut să vină, nu e nicio problemă, nu e sfârșitul lumii.”, a spus după meci Mourinho.

VEZI AICI VIDEO CU MOMENTUL CÂND CEI DOI ANTRENORI SE INTERSECTEAZĂ FĂRĂ SĂ SE SALUTE

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑