Prepeliţă explică trăirile steliştilor: "Am fost pe primul loc, nu l-am preţuit, l-am pierdut şi alergăm după el"



04 мая 2015

 

**VIDEO** Prepeliţă explică trăirile steliştilor:

VIDEO. Dinamo - Steaua 1-3. Campionii nu aveau voie să facă niciun pas greşit în faţa rivalei de-o viaţă şi au plecat de pe Arena Naţională cu cele trei puncte puse în joc.

"Roş-albaştrii" au revenit la două lungimi de ASA, cu patru etape rămase de disputat. Steliştii stau la mâna rezultatelor nou-promovatei, chiar dacă înainte de începerea returului aveau un avans de 13 puncte în faţa grupării conduse de Liviu Ciobotariu.

"ASA e o echipă bună. Am văzut-o, am jucat cu ea aici. A fost un meci pe care l-am dominat ca pe acesta, dar nu am marcat. Sunt favoriţi la titlu. Au două puncte avans. Noi ne jucăm şansele până la capăt. Credem în şansele noastre, luptăm până în ultima etapă.

Poate am fost obişnuiţi cu primul loc. Nu am ştiut să îl preţuim, l-am pierdut şi acum alergăm după el. Suntem mult mai motivaţi. Ar fi un lucru neplăcut să pierdem titlul. Să conduci atât de mult timp campionatul şi să pierzi în ultimele 5 etape nu e plăcut", a declarat mijlocaşul lui Costel Gâlcă.

Contractul lui Prepeliţă expiră la finalul lunii iunie şi fostul jucător al Craiovei nu ştie în ce tricou va evolua din sezonul viitor. Mijlocaşul de 29 de ani a fost pedepsit în acest retur de patronul Gigi Becali, care l-a scos din lot pentru că a refuzat prelungirea înţelegerii.

"Sunt concentrat aici până la ultimul meci. Vreau să câştig tot ce se poate şi vom vedea ce se va întâmpla. Vom vedea dacă voi continua la Steaua", a adăugat "Prepe".

Etapa a 31-a: Steaua - Chiajna
Etapa a 32-a: FC Brașov - Steaua
Etapa a 33-a: Steaua - Botoșani
Etapa a 34-a: CSMS Iași - Steaua

Etapa a 31-a: Gaz Metan - Târgu Mureș
Etapa a 32-a: Târgu Mureș - Petrolul
Etapa a 33-a: Astra - Târgu Mureș
Etapa a 34-a: Târgu Mureș - Oțelul

Toate meciurile din Liga 1 sunt ÎN DIRECT la Digi Sport 1, iar fazele video sunt ÎN TIMP REAL pe digisport.ro și m.digisport.ro!

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑