Edi Iordănescu, dorit de mai multe echipe: "A decis să rămână, a început o muncă bună în iarnă"



06 октября 2015

 

**VIDEO** Edi Iordănescu, dorit de mai multe echipe:

Pandurii Tg. Jiu a terminat turul sezonului regulat din Liga 1 pe locul 4, la egalitate de puncte cu Viitorul, ocupanta ultimei poziţii de pe podium, iar antrenorul gorjenilor, Edi Iordănescu, este unul dintre principalii artizani ai parcurusului bun al echipei.

Jocul bun al formaţiei din Tg. Jiu şi rezultatele pe măsură l-au adus pe fiul selecţionerului României în atenţia mai multor cluburi din Liga 1, dar şi din străinătate. Mai mult decât atât, FC Voluntari, singura echipă din campionat fără victorie, ar fi făcut deja o ofertă foarte bună din punct de vedere financiar pentru tehnicianul de 37 de ani.

Preşedintele Pandurilor, Narcis Răducan, recunoaşte interesul cluburilor pentru Edi Iordănescu, dar inistă că antrenorul îşi doreşte să continue la Tg. Jiu.

"Sunt mai multe echipe care îl doresc. Este şi normal, în momentul în care lumea te apreciază şi ai rezultate. Edi are oferte concrete şi nu doar de la Voluntari. Are oferte concrete şi din străinătate, din două locuri, dar a decis să rămână şi vrea să-şi pună amprenta asupra a ceea ce face aici.

A început o muncă foarte bună în iarnă, o continuă cu acelaşi succes şi sperăm să o şi concretizăm. Până la urmă, trebuie să rămâi cu ceva", a spus Răducan, la "Digi Sport Special".

Edi Iordănescu a preluat conducerea tehnică a Pandurilor la mijlocul sezonului trecut şi, în paralel cu salvarea echipei de la retrogradare, a calificat echipa în finala Cupei Ligii, pierdută în faţa Stelei.

În actuala ediţie de campionat, gorjenii au pierdut doar două meciuri, la fel ca liderul Astra Giurgiu şi campioana Steaua.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑