Ionuț Chirilă, impresionat de jocul lui Dinamo: "Poate să bată pe oricine în campionat!"



021 сентября 2014

 

Ionuț Chirilă, impresionat de jocul lui Dinamo: **

Dinamo a învins-o cu emoții pe CSMS Iași, scor 1-0 (VIDEO AICI), printr-un gol reușit pe final de Marius Alexe.

Roș-albii au mai avut și două bare în meciul de sâmbătă, iar Ionuț Chirilă, antrenorul moldovenilor a fost impresionat de modul în care au evoluat elevii lui Stoican.

Mai mult, Chirilă crede că Dinamo este o echipă de temut în Liga 1, care poate câștiga împotriva oricărui adversar. Cu toate acestea, antrenorul Iașiului subliniază că CSMS ar fi meritat să plece neînvinsă din "Ștefan cel Mare".

"Am fost de multe ori superiori şi, poate, am pierdut nemeritat. Eu am luat echipa acum trei săptămâni şi nu aveam forţa necesară să învingem. Dacă aş fi avut continuitate, poate că era altfel. Dinamo e o forţă, care poate să bată pe oricine în campionat", a surprins Chirilă, la finalul meciului.

"Nu sunt dezamăgit, se putea obţine însă mai mult. Iaşiul, cu Ionuţ Chirilă, nu va arunca niciodată mingea în tribună şi nu va sta în poartă. Am controlat jocul timp de 60 de minute, dar am pierdut pe o greşeală gravă.

Pentru mine, important e că echipa se construieşte bine. Am fost chiar la un pas să câştigăm jocul, la acea bară. Un rezultat egal era mult mai echitabil", a mai spus Chirilă.

PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑