A fost golgheter cu el antrenor, dar nu l-ar urma pe Teja la Dinamo: “I-aș mulțumi că s-a gândit la mine”



022 декабря 2014

 

**VIDEO** A fost golgheter cu el antrenor, dar nu l-ar urma pe Teja la Dinamo: “I-aș mulțumi că s-a gândit la mine”

Mihai Teja vrea sa aduca la Dinamo doi jucători de la Universitatea Cluj. Robert Veselovsky şi Emil Ninu l-ar putea urma pe fostul lor antrenor în Ştefan cel Mare. După ce a trecut şi pe la Steaua, Valentin Lemnaru exclude însă o revenire la Dinamo.

Aflaţi la cel mai slab tur de campionat din ultimii 20 de ani, dinamoviştii speră să se revanşeze în faţa suporterilor în primăvară. Venirea lui Mihai Teja ar putea fi atu-ul câinilor. Noul antrenor încearcă să aducă în Ştefan cel Mare doi dintre foştii săi jucători de la U Cluj. Portarul Robert Veselovsky, în vârstă de 29 de ani, şi fundaşul Emil Ninu, de 28 de ani, sunt primii pe lista lui Teja.

“Mă bucur pentru el, pentru că este un antrenor tânăr, care a demonstrat că are valoare și îi doresc succes, să aibă rezultate și la Dinamo. Euc red că este o alegere bună din partea clubului Dinamo și cu siguranță vor avea rezultate bune împreună cu dânsul. Dacă conducerea noastră ăi va lăsa să plece, sau se vor înțelege cluburile între ele și domnul Ogăraru se va debarasa de ei... Orice este posibil în fotbal.”, a declarat Valentin Lemnaru, despre angajarea lui Teja la Dinamo și posibilele transferuri dorite de tehnician.

Cu Mihai Teja antrenor, Valentin Lemnaru a făcut cel mai bun sezon din carieră la Universitatea, înscriind 13 goluri în 27 de etape. Atacantul exclude însă o nouă colaborare cu fostul său tehnician, la Dinamo. Lemnaru are un singur joc în tricoul alb-roşu, pe când Teja era secundul lui Rednic. S-a întamplat chiar în sezonul ultimului titlu câştigat de echipa din Ştefan cel Mare, în 2007.

“Nu. În primul rând, i-aș mulțumi că s-a gândit la mine. Dar cu siguranță nu o să mai plec de aici, am declarat-o. Sper să îmi închei cariera aici și în ultimii ani să avem rezultate bune și, de ce nu, să pot să joc cu echipa în cupele europene, ar fi ceva extraordinar.”, a răspuns Lemnaru, întrebat fiind dacă ar accepta o ofertă din Ștefan cel Mare.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑