Latovlevici poate ajunge la Ajax, echipă pe care a eliminat-o din Europa League. Golurile calificării



023 июля 2014

 

Latovlevici poate ajunge la Ajax, echipă pe care a eliminat-o din Europa League. **VIDEO** Golurile calificării

Iasmin Latovlevici îşi poate încheiat aventura la Steaua în această perioadă de mercato. Fundaşul de 28 de ani a primit o hârtie din partea conducerii clubului, conform căreia se poate transfera la orice echipă achită suma de 1 milion de euro. Oficialii campioanei României au luat această decizie deoarece înţelegerea jucătorului va expira în vara lui 2015, când acesta ar putea pleca gratis. 

Dacă până acum posibilele destinaţii vehiculate au fost Dinamo Zagreb şi Vitesse Arnhem, acum pe pista Latovlevici a intrat şi campioana Olandei, Ajax Amsterdam. Presa din "Ţara Lalelelor" scrie că oficialii "lăncierilor" caută să acopere postul de fundaş stânga, după iminenta plecare a lui Daley Blind. Jucătorul de 24 de ani, care a avut un turneu final de Cupă Mondială foarte bun, este dorit insistent de Louis Van Gaal la Manchester United, dar se află şi pe lista Barcelonei, iar şansele ca el să plece în această vară sunt extrem de mari.

Cum a ajuns Ajax să se intereseze de Latovlevici? Jucătorul Stelei a fost propus la campioana Olandei de către George Ogăraru, actualmente secund la echipa a doua a "lăncierilor". Oficialii formaţiei de pe Amsterdam Arena au primit referinţe excelente despre Latovlevici, care este principala variantă pentru înlocuirea lui Blind. 

Iasmin Latovlevici a sosit în urmă cu 4 ani la Steaua, fiind adus de Victor Piţurcă de la Timişoara. El a eliminat-o pe Ajax din Europa League, în sezonul 2012-2013, amintesc jurnaliştii olandezi. Atunci, după 0-2 la Amsterdam, roş-albaştrii au întors rezultatul pe Arena Naţională şi s-au calificat în optimi după loviturile de departajare (VIDEO şi DETALII AICI). Latovlevici a fost cel mai important om al Stelei: a deschis scorul şi a transformat mai apoi penalty-ul decisiv.

Dacă ar ajunge la Ajax, "Lato" al fi al cincilea român care îmbracă tricoul celei mai titrate echipe olandeze, după Chivu, Lobonţ, Mitea şi Ogăraru.

Antrenorul Costel Gâlcă a dat asigurări că niciun fotbalist nu va mai părăsi campioana României până la încheierea meciurilor din tururile preliminare ale UEFA Champions League (DETALII AICI).

VIDEO Golul lui Latovlevici cu Ajax:

VIDEO Penalty-ul decisiv, transformat de Latovlevici:

 


Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑