Cristiano Ronaldo a dezvăluit secretul performanţelor sale (VIDEO)



023 июля 2014

 

Cristiano Ronaldo face orice ca să uite Mondialul din Brazilia, la care Portugalia a avut o prestaţie foarte slabă. Starul portughez a fost prezent la un eveniment ciudat din Tokyo, unde a avut loc lansarea unui dispozitiv de antrenament pentru muşchii faciali. Atacantul a declarat că îşi doreşte să câştige cât mai multe trofee cu Real Madrid, iar corpul său îl va ajuta să facă acest lucru.

Chiar dacă evenimentul la care a fost prezent Ronaldo nu avea nicio legătură cu fotbalul, portughezul a declarat că se gândeşte doar la viitorul sezon din La Liga.

"Mă gândesc la următorul sezon. Accidentarea a trecut. Mă simt foarte bine. Vreau să încep şi să termin sezonul în formă maximă şi voi încerca să fiu cel mai bun, aşa cum am făcut-o mereu. Voi încerca să-mi ajut echipa, să marchez goluri şi să câştig noi titluri", a zis Cristiano Ronaldo.

Super-starul lui Real Madrid a dezvăluit şi felul prin care urmează să obţină noi performanţe.

"Cele mai importante lucruri pe care le am sunt corpul meu, condiţia fizică pe care o am şi ideea de a fi mereu într-o formă bună. Obligaţia de a nu fi gras face parte din lucrul meu. Este foarte simplu. Mereu trebuie să fiu pregătit fizic", a menţionat atacantul de la Real Madrid.

Cristiano Ronaldo, în vârstă de 29 de ani, a ajutat Real Madrid să câştige Liga Campionilor în sezon trecut, devenind primul jucător din istorie care a marcat în două finale ale Ligii pentru două echipe diferite. Portughezul a mai câştigat acest trofeu cu Manchester United în 2008. Mondialul din Brazilia nu a fost la fel de reuşit pentru Ronaldo, care a părăsit competiţia încă din faza grupelor, reuşind să înscrie un singur gol pentru Portugalia în trei meciuri jucate.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑