Veşti bune pentru fanii echipei Volkswagen din Mondialul de Raliuri! Piloţii şi-au prelungit contractele



023 октября 2014

 

Veşti bune pentru fanii echipei Volkswagen din Mondialul de Raliuri! Oficialii constructorului german au anunţat prelungirea contractelor pentru încă un an a lui Sebastien Ogier, Jari-Matti Latvala şi Andreas Mikkelsen.

Sebastien Ogier a acceptat să continue pentru cel puţin încă un sezon alături de Volkswagen în Campionatul Mondial de Raliuri, după ce cele două părţi au ajuns la un acord pentru prelungirea contractului care expira la finalul acestui sezon.

Francezul, care a cucerit titlul mondial în 2013 alături de constructorul german şi este aproape să-şi adjudece trofeul şi în acest an, a fost anterior curtat de Hyundai. Ogier susţine însă că Volkswagen reprezintă alegerea ideală pentru a continua să lupte pentru titlurile mondiale.

În acelaşi timp, Volkswagen le-a prelungit contractele şi lui Jari-Matti Latvala şi Andreas Mikkelsen, astfel că va evolua în sezonul 2015 cu aceeaşi piloţi ca şi în acest an.

Volkswagen şi-a asigurat al doilea titlul mondial rezervat constructorilor la mijlocul lunii trecute, atunci când toţi cei trei piloţi ai echipei s-au clasat pe podium în Raliul Australiei.



Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑