LIVE &TEXT Simona Halep - Ana Ivanovic, pe Digi Sport 2 (14:30). Miza: locul 1 în grupă!



024 октября 2014

Simona Halep este calificată în semifinalele Turneului Campioanelor. Cu toate acestea, partida cu Ana Ivanovic este una extrem de importantă.

În cazul în care Simona o învinge pe sârboaică sau îi ia acesteia un set, Halep o califică pe Serena Williams în penultimul act. Singura șansă a Anei Ivanovic pentru accesul în următoarea fază este să câștige în fața compatrioatei noastre în două seturi.

Cele două sportive ar fi trebuit să se întâlnească în sferturile de finală de la Beijing, ultimul turneu la care s-a prezentat Halep. Din păcate, jucătoarea noastră s-a retras înaintea confruntării și s-a întors prematur în țară, din cauza unei accidentări.

În 2014, cele două jucătoare s-au întâlnit de două ori și și-au împărțit victoriile. Ivanovic s-a impus la București, în duelul din Cupa Fed, 3-6, 6-7, în timp ce Simona și-a luat revanșa peste mai puțin de o lună, la Madrid. La concursul patronat de Ion Țiriac, unde românca a disputat finala împotriva Mariei Sharapova, ea a învins-o pe sârboaica în sferturile de finală, printr-un dublu 6-2.

În total, echilibrul guvernează întâlnirile directe: 2-2. Halep a câștigat anul trecut la Sofia, în finalul sezonului, iar Ana a profitat de abandonul reprezentantei noastre după ce câștigase primul set, cu 6-3, în 2013, la Doha.

Ana Ivanovic, fostă ocupantă a locului 1 mondial, și-a regăsit cadența în 2014. Ea a revenit la Turneul Campioanelor pentru prima dată din 2008 încoace, iar în acest an are numărul cel mai mare de victorii din tot circuitul: 57.

În primul meci de la această ediție a competiției de la Singapore, Ivanovic a pierdut în fața Serenei Williams, iar apoi a trecut la pas de Eugenie Bouchard.

De cealaltă parte, Simona vine după succesul istoric cu liderul mondial (6-0, 6-2 DETALII ȘI VIDEO AICI), iar în duelul cu Ivanovic are nevoie de 6 game-uri adunate în seturi diferite.

Partida Simonei Halep cu Ana Ivanovic va avea loc vineri de la ora 14:30. Ultima confruntare din grupe va fi transmisă în direct pe Digi Sport 2, dar și LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑