Zoran Vulic nu-și face griji că ar putea fi demis în cazul unui eşec în partida cu Dacia



027 мая 2016
Foto: ezadar.hr
Antrenorul croat al lui Sheriff Tiraspol, Zoran Vulic, nu-și face probleme că ar putea fi demis în caz de eşec în partida cu Dacia, care va decide campioana Moldovei.
Croatul afirmă că va accepta orice decizie luată de conducerea clubului în caz de înfrângere în partida de duminică.
"Când am venit aici, ştiam că Sheriff vrea să cucerească titlul. Nu am frică. Pentru mine este ceva normal. La aşa echipe precum Real sau Barcelona antrenorii de asemenea sunt puşi în situaţie, când trebuie să câştige campionatul", a preciza Vulic.
Reprezentanţii celor două echipe susțin că în această partidă nu există favoriţi. Jucătorii ambelor formații afirmă că sunt concentraţi la maximum şi vor să câştige titlul.
"Am prestat un joc mai bun decât Sheriff în sezonul 2015/2016. Merităm mai mult să fim campioni. În ultimul meci ei au avut mai mult noroc", a spus Veaceslav Posmac, fundaş Dacia Chişinău.
"De ce noi? Pentru că echipa a arătat un joc constant şi am avut meciuri destul de bune pe lângă foarte multe speculaţii, care au fost", a afirmat Radu Gînsari, mijlocaş Sheriff Tiraspol.
Primul meci cu titlul pe masă din istoria fotbalului moldovenesc se va desfăşura pe stadionul Zimbru din Chişinău.
 
Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑