Şumudică, după ratarea grupelor Europa League: "Nu avem un lot cu care să ne batem la titlu"



028 августа 2015

 

**VIDEO** Şumudică, după ratarea grupelor Europa League:

Astra a ratat prezenţa în grupele Europa League, după ce a pierdut în deplasare, 0-2 cu Alkmaar. Giurgiuvenii se vor concentra acum pe cel 3 competiţii interne. Chiar dacă e pe primul loc, Marius Şumudică anunţă că mai are nevoie de întăriri pentru a-şi păstra poziţia.

"Nu ştiu dacă mai vin jucători, eu îmi doresc. Ar trebui să existe o discuţie. Noi în momentul de faţă nu avem lot să ne batem la campionat sub nicio formă. Ne mai trebuie 3-4 jucători. Eu am nevoie de Budescu, nu aş vrea să îl vând, dar dacă asta va fi soluţia în continuare, este treaba conducerii.

Suntem pe primul loc. Suntem în grafic la ce ne-a fost trasat de conducere. Aştept să existe un recul după rezultatul acesta. Erau 6 milioane de euro aproape, sunt bani pentru orice club. Fiecare avea prime. Nu ştiu cum vor reacţiona jucătorii", a declarat tehnicianul la revenirea în ţară.

Şumudică a vorbit şi despre meciul din Olanda, acolo unde Astra a fost la numai 10 minute de calificare. Greşeala făcută de portarul Lung jr. i-a costat pe giurgiuveni a doua prezenţă consecutivă în grupele Europa League.

"Am jucat prost şi din punct de vedere fizic nu am arătat bine. Au fost mai dornici de victorie, în afară de prospeţime. I-a ajutat şi publicul, stadionul a fost plin. Au fost mai buni ca noi. Meritau să se califice.

Nu sunt dezamăgit. Sunt mândru de jucători că am ajuns până aici. Nu am avut obiectiv să ne calificăm în grupe. Îţi pare rău că ai fost la 10 minute de intrarea în grupe. Am avut o şansă mare. Nu mă aşteptam să ajungem în play-off", a mai comentat fostul atacant al Rapidului.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑