Sfârşit de an cu o remiză. Sheriff Tiraspol a încheiat la egalitate partida cu Dinamo-Auto



028 ноября 2015
Foto: fc-sheriff.com

Sheriff Tiraspol a făcut un pas greşit în ultima etapă din acest an a Diviziei Naţionale. Gruparea pregătită de Zoran Vulic a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida de la Ternovca cu Dinamo-Auto. Chiar dacă au jucat în superioritate numerică din minutul 53, după eliminarea lui Serghei Diulgher, Sheriff nu a reuşit să marcheze până la sfârşitul meciului.

O altă remiză fără goluri s-a înregistrat și în partida dintre Zaria și Speranța, jucată la Bălți. Cele două formații au încheiat astfel prima parte a sezonului pe locurile cinci și, respectiv, patru, Speranța având cu un punct mai mult decât echipa din nordul țării.

Într-un al meci din etapa a 16-a, Academia a remizat cu Saxan, scor 1-1. Echipa din Ciadîr-Lunga a deschis scorul în minutul 12, prin Erman Taşkîn, în timp ce Academia a egalat cu trei minute înainte de finalul partidei, prin Vladimir Dragovozov.

Duminică se vor disputa alte două partide din etapa a 16-a.

Derby-ul dintre Zimbru şi Milsami se va juca la Chişinău, cu începere de la ora 17:00, în timp ce Dacia va întâlni Petrocub de la ora 13:00.

În cazul unei victorii, "lupii-galbeni" vor acumula 37 de puncte și vor egala Sheriff-ul.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑