Pițurcă speră să se poată baza pe Gardoș în Grecia: "Leziunea poate recidiva, nu mă interesează transferul"



029 июля 2014

 

**VIDEO** Pițurcă speră să se poată baza pe Gardoș în Grecia:

Situația lui Florin Gardoș este în continuare sub semnul întrebării. Fundașul central al Stelei a ratat startul de sezon și nu va juca nici în manșa întâi al dublei cu Aktobe, din turul 3 preliminar al UEFA Champions League, meci transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, miercuri de la ora 21:30.

Sunt emoții și cu privire la prezența sa la echipa națională pentru meciul cu Grecia, de la începutul lunii septembrie, care va reprezenta debutul României în campania de calificare la Campionatul European din 2016. Selecționerul Victor Pițurcă a anunțat deja că sunt șanse extrem de mici să îl poată folosi pe Bourceanu la Pireu (VIDEO și DETALII AICI), iar acum îl sfătuiește pe Gardoș să fie foarte atent la recuperare și în momentul revenirii pe teren, pentru ca leziunea musculară să nu recidiveze.

Circulă vești cu privire la un transfer al lui Gardoș în Rusia, la Spartak Moscova (DETALII AICI), dar antrenorul naționalei consideră că fundașului i-ar fi greu să se impună, mai ales venind după această accidentare. Pițurcă este mai preocupat de starea medicală a apărătorului care ar avea șanse mari să fie titular pentru România la meciul din Grecia.

"Probabil că ar fi bine ca Gardoș să se transfere în Rusia. E un avantaj, atunci când jucătorii pleacă la mai bine, cel puțin din punct de vedere financiar. Ar fi foarte bine să plece într-un campionat mai puternic, dar vorbim de Florin Gardoș, care în acest moment e acccidentat. Pe mine mă interesează aspectul medical, care e extrem de important, înaintea meciului cu Grecia. Echipa națională se confruntă cu probleme mari, în acest moment.", a spus Victor Pițurcă, în cadrul emisiunii "Fotbal Club", de pe Digi Sport 1.

"Florin Gardoș trebuie să fie foarte atent la recuperare și la momentul în care va reîncepe să joace. Sunt probleme destul de delicate, fiindcă accidentarea îi poate recidiva, e destul de gravă.", a adăugat tehnicianul.

"Mă interesează mai puțin că va fi transferat pe 5 milioane, pe 17 milioane sau 100 de milioane. Intervine și altă problemă: jucătorii români pleacă, dar nu joacă în aceste campionate. Excepție face Chiricheș, dar care a avut și el niște probleme cu spatele. Gardoș s-ar duce nu ca o vedetă. Șansa lui ar fi să fie dorit de antrenorul Murat Yakin, care era la Basel în sezonul trecut, când Steaua a jucat cu ei.", a mai spus Victor Pițurcă.

Aktobe - Steaua se joacă miercuri, de la ora 21:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1. Fazele VIDEO se văd în timp REAL pe www.digisport.ro și pe telefonul mobil, la adresa m.digisport.ro.

PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑