DETALII despre viitorul adversar al Zimbrului din Liga Europei, SV Grodig



029 июля 2014

 

Viitorul adversar al Zimbrului din Liga Europei, SV Grodig, nu este nici pe aproape cea mai titrată echipă din Austria. Deşi are o istorie de 66 de ani, echipa a debutat în prima ligă austriacă abia în sezonul trecut. Debutul a fost reuşit: Grodig a terminat campionatul pe locul trei şi s-a calificat pentru prima dată în cupele europene.

SV Grodig a fost fondată în 1948, fiind singura echipă de fotbal dintr-un mic oraş cu acelaşi nume. Localitatea are o populaţie de doar şapte mii de locuitori şi se află la 12 kilometri de Salzburg şi la doi kilometri de graniţa dintre Austria şi Germania.

Până la începutul anilor 2000, Grodig a fost o echipă de amatori, după care a început avansarea în ierarhia fotbalului austriac. În sezonul trecut, echipa a debutat în liga superioară şi din prima a reuşit să câştige medaliile de bronz şi s-a calificat în premieră în cupele europene. În primele două etape din acest sezon, Grodig a remizat în deplasare cu Austria Viena, scor 1-1, şi a învins acasă Sturm Graz cu 2-1.

Şi debutul internaţional al celor de la Grodig a fost reuşit. În a doua rundă preliminară a Ligii Europei, Grodig a eliminat echipa sârbă Cukaricki cu scorul general de 5-2. Austriecii s-au impus în deplasare cu 4-0 şi au pierdut în returul de acasă cu 1-2.

Primul meci din a treia rundă preliminară a competiţiei, dintre Grodig şi Zimbru, se va juca pe stadionul Red Bull Arena, din Salzburg, - una din cele opt arene care a găzduit meciuri la Campionatul European din 2008.  

Preţul unui bilet pentru această partidă este de 19 euro - pentru adulţi şi 7 euro - pentru copii. În vânzare au fost puse şi bilete VIP, care costă 144 de euro. Arbitrul meciului va fi galezul Lee Evans. Partida se va juca joi, de la ora 22:05.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑