Rapidiștii și-au cerut scuze fanilor pentru problemele dinaintea partidei: ”Principalul nostru sprijin”

029 августа 2015

Rapidiștii **și-au cerut scuze fanilor** pentru problemele dinaintea partidei: ”Principalul nostru sprijin”

VIDEO Rapid - CS Balotești 3-0. Înaintea partidei din Giulești, prima din noul sezon al Ligii 2 pentru trupa lui Dan Alexa, la porțile de acces ale Stadionului ”Valentin Stănescu” s-a produs o înghesuială care i-a luat prin surprindere pe organizatori.

Astfel, în momentul startului partidei, în afara arenei se aflau peste 1.000 de fani care așteptau încă să intre în posesia unui bilet de acces. Asta din cauza organizatorilor care au dechis o singură casă pentru comercializarea tichetelor. Până la urmă, suporterii care au decis să-și procure bilet de intrare chiar înaintea partidei s-au consolat cu ideea, au așteptat cu răbdare și până la urmă au fost părtași și la primul succes al favoriților.

Conducerea giuleștenilor și-a asumat vina iar președintele executiv al clubului, Ovidiu Burcă, a promis că astfel de situații nu se vor mai repeta.

Iată mai jos comunicatul postat de Ovidiu Burcă pe site-ul oficial al clubului Rapid.

”Ne cerem scuze suporterilor, nu meritau neplăceri de genul acesta!

Conducerea FC Rapid își exprimă regretul pentru momentele neplăcute trăite de suporteri înaintea meciului de astăzi, cu CS Balotești, și își cere scuze în mod public pentru degringolada creată în operațiunea de eliberare a biletelor și abonamentelor! Frustrarea noastră este accentuată de faptul că îi considerăm pe admirabilii noștri suporteri unul dintre principalele noastre puncte de sprijin în misiunea asumată, de a duce Rapidul mai departe!

N-avem nici cea mai mică intenție de a înșira aici vreo listă, mai lungă sau mai scurtă, de justificări și scuze. Modul de gestionare a problemelor și parteneriatele noastre sunt, în fond, probleme interne ale clubului, cu care doar noi avem de luptat. Îi rugăm să înțeleagă doar că încercăm să repunem în funcțiune „motorul” unui angrenaj întreținut și condus, până de curând, într-un mod pe care n-are rost să-l comentăm acum. Iar poticnelile de genul celor de astăzi nu vor mai dura foarte mult, vă promitem!

Suntem pe deplin conștienți că Rapid n-ar însemna nimic fără sprijinul tribunelor, că nu putem izbândi decât împreună, conducere, staff tehnic, echipă și suporteri! Pe cei din urmă îi rugăm, deci, să ne accepte scuzele sincere și, dacă acceptă, mulțumirile pentru modul, deja inconfundabil, în care și-au purtat din nou echipa spre victorie!”, se arată în comunicatul postat de președintele executiv al clubului, Ovidiu Burcă.

<div class=

Источник – DIGIsport

ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ

sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

• за год
• за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑