Guilherme, apărat de un fost stelist: ”Nici eu când am ajuns acolo poate nu eram de nivelul Stelei!”



030 июля 2015

 

**VIDEO** Guilherme, apărat de un fost stelist: ”Nici eu când am ajuns acolo poate nu eram de nivelul Stelei!”

Steaua a remizat cu Partizan, în prima manșă din turul trei preliminar al UEFA Champions League, astfel că echipa care va merge în play-off se va stabili miercurea viitoare la Belgrad.

Dacă în flancul drept, roș-albaștrii pare a se fi asigurat prin venirea lui Alcenat, în schimb în flancul stâng există o luptă continuă pentru titularizare între Guilherme și Toșca. Brazilianul pare a avea încă probleme de adaptare, plus că evoluțiile sale de la Steaua sunt departe de cele de la Petrolul.

Unul dintre foștii fundași de bază ai Stelei, din ultimele trei sezoane, Iasmin Latovlevici, nu crede că Guilherme trebuie pus la colț după prestațiile pe care le-a avut până acum. Jucătorul celor de la Genclerbirligi a spus, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea ”Digi Sport Special”, că și el a avut nevoie de o perioadă de adaptare în momentul în care a ajuns la Steaua.

”Nu mă măgulesc când aud că sunt regretat la Steaua. Când eram eu acolo ziceau că le trebuie altceva, acum când nu sunt, că le trebuie. Eu zic că e nevoie de răbdare cu Guilherme.

Poate că și eu când am venit nu eram de nivelul Stelei la acel moment. Poate ram puțin cu capul în nori, nu realizam la ce club mare eram, dar apoi, meci cu meci am început să mă ridic la nivelul Stelei.

Guilherme trebuie lăsat în pace, să joace”, a spus Latovlevici.

Fundașul stânga al celor de la Genclerbiriligi a comentat și problema suporterilor, care s-au îndepărtat de Steaua în ultimul an.

”Steaua tot timpul a atras publicul, dar cei din București cred că sunt deja saturați într-un fel. Și acum doi ani și acum aproape trei ani, majoritatea era de prin jurul Bucureștiului, oameni curioși să vadă un meci și să ne urmărească pe noi la lucru”, a conchis Latovlevici la Digi Sport.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑