CFR Cluj vrea Cupa și campionatul, dar îl poate pierde pe Tade: "Clubul trebuie să supraviețuiască"



031 октября 2014

 

**VIDEO** CFR Cluj vrea Cupa și campionatul, dar îl poate pierde pe Tade:

CFR Cluj vrea Cupa și campionatul! În ciuda problemelor financiare, ardelenii s-au calificat în sferturile Cupei Romaniei și au urcat până pe locul al doilea în campionat, la două puncte de campioana Steaua.

Vasile Miriuță este convins că poate câștiga ambele trofee, cu puțina susținere din partea conducerii. Până acum, CFR a mai reușit de două ori eventul, în 2008 și în 2010. "Avem nevoie să fie plătiți jucătorii și să fie aduși jucători la iarnă, doi, dar foarte buni, atât ne trebuie, nimic altceva", a declarat antrenorul ardelenilor după partida cu Rapid, din Cupa României.

Mai mult, ardelenii ar putea face rost de un milion și jumătate de euro de pe urma lui Gregory Tade. Golgheterul CFR-ului este dorit în China. Tade, în vârstă de 28 de ani, a declarat: "Dacă se întâmplă, se întâmplă. Clubul trebuie să facă orice ca să supraviețuiască și daca asta e cea mai bună opțiune pentru club atunci trebuie să faca ce trebuie să facă"

Vasile Miriuță nu s-ar supăra dacă și-ar pierde omul de gol: "Să dea Dumnezeu, dacă pentru club e bine și pentru Tade. Asta trebuie să hotărască șefii mei, dacă pleacă un jucător sau nu".


Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑