În dimineața zilei de miercuri, 23 martie, întreg lotul clubului de fotbal Olimpia Bălți și-a luat zborul spre italia unde va desfășura un cantonament de cinci zile.
Elevii lui Nicolae Bunea vor desfășura un meci amical în compania echipei din Seria B, Albinoleffe, precum și vor participa în turneul "TipicamEnte FriulAno" unde îi va avea ca adversari pe reprezentanta Sloveniei, Domjale, precum și una dintre liderile Seriei A, Udinesse.
Serghei Chiseliov, patron Olimpia Bălți
" Pentru băieți aceste două meciuri vor deveni o bună pregătire pentru această ultimă sută de metri din campionat și cupă".
Mica sa aventură, Olimpia a început-o la ora șapte dimineatza, cînd cu o cursă din aeroportul Chișinău au zburat spre Timișoara, ca mai apoi să ajungă cu bine în punctul final, Bergamo.
Bălțenii s-au cazat în hotelul SerenElla, aflat în suburbia lui Bergamo - Gațange, care este bine poziționată în inima munților.
Seara, elevii lui Nicolae Bunea au desfășurat un antrenament ușor, pentru a scăpa de oboseală acumulată în timpul deplasării, precum și pentru a se adapta la clima caldă din Italia, și nu în ultimul rînd de se pregăti pentru primul meci din istoria clubului împotriva unei echipe italiene.
Meciul dintre Olimpia și Albinoleffe va avea loc la mijlocul zilei de 24 martie. Apoi echipa o va lua spre Udine, unde o așteaptă o confruntare cu cunoscuta Udinesse precum și cu Domjale din Slovenia.
Staff-ul tehnic al echipei s-e atașează foarte serios de aceste partide de control. Doar este o bună posibilitate de a trece la un nivel mult mai înalt, datorită unor adversari atît de puternici. De partea cealaltă fotbaliștii speră să atragă atenția cu evoluțiile sale a agențiilor de jucători, care vor fi la toate meciurile din mini-turneul "TipicamEnte FriulAno"
Nicolae Bunea
antrenor principal Olimpia Bălți
" Vom acumula multă experiență, și desigur ne vom pregăti pentru ultimile 10 etape ale campionatului, în care urmează să se decidă soarta Diviziei Naționale, precum și finalistele cupei."
Alexandru Cheltuială, fundaș Olimpia Bălți
" Este o bună posibilitate de a ne arăta potențialul "
Mihail Paseciniuc, mijlocaș Olimpia Bălți
„ Acolo vor fi foarte mulți agenți de jucători și este o bună oportunitate pentru noi de a ne promova "
Pe 28 martie, Olimpia trebuia să mai dispute un amical cu cunoscutul deja adversar Dinamo București, însă în ultimul moment meciul a fost amînat, așa că bălțenii vor reveni pe meleagurile natale mai devreme cu 2 zile, și anume pe 27 martie.
ЧМ по дзюдо среди кадетов – в Кишинёве!
Эдуард Чобану: "Гала – это, прежде всего, праздник профессионального спорта"
Эдуард Чобану: «Мне говорили прямо в лицо, что спортивная пресса – даже не во второстепенном ряду»
Календарь Молдовы в Лиге наций
14
Фан


