Fiul preşedintelui Republicii Moldova joacă la Premier League SPORTS.md la futsal.
Băiatul cel mic al preşedintelui nou ales Nicolae Timofti - Ştefan a debutat în această duminică pentru Olhionia. Prima partidă a fost una reuşită. În meciul contra echipei Favorit Ştefan Timofti a adunat două puncte după sistemul gol plus pasă.
A centrat decisiv, şi a înscris golul victoriei. Chiar în primul minut Timofti a pătruns pe extrema stângă, i-a pasat lui Aurel Mardare care a deschis scorul - 1-0. Peste alte patru minute Ştefan Timofti a marcat singur. De data aceasta a accelerat pe banda dreaptă, şi cu un şut năprasnic a făcut 2-0. Această reuşită a fost victorioasă pentru Olhionia.
Chiar dacă Favorit a redus din diferenţă după reuşita lui Marcel Mihai, mai multe de atât nu au reuşit. Olhionia însă nu s-a oprit aici. Anatolie Ţaranu în minutul 30 l-a învins pe Dumitru Lozovanu, stabilind scorul final. Olhionia a câştigat cu 3-1 şi a preluat şefia grupei F.
În următoarea partidă Olhionia va juca cu studenţii de la USPEE, care au remizat pentru a doua oară consecutiv, de această dată cu Verdesca scor 2-2. Meciul Olhionia - USPEE va avea loc sîmbăta viitoare în cadrul Complexului Sportiv Alexia.