Așa am urcat - toți - pe podiumul olimpic



(Fragmente din cartea ziaristului Ion Robu "Noi la Olimpiada de la Londra". Începutul - pe 26 octombrie, 2 noiembrie și 9 noiembrie)

30.07.2012

"Hai, Cristina!", strigă o voce de bariton din sală

Arena ExCel London, nelipsită şi ea de un monument tradiţional britanic, postat la intrare, ne-a purtat noroc chiar din startul prezenţei în ea. Cristina Iovu obţine prima medalie pentru delegaţia noastră. Cum a fost, cum s-au derulat evenimentele privite din loja presei, de la distanţă, ajutat şi de monitorul televizorului din faţă, care a permis uneori intrarea şi în culise, în sala de încălzire?

Conform rezultatelor înregistrate anterior, Cristina împarte locurile 2-4 cu Shu-Ching Hsu din Taipei, Aylin Dasdelen, Turcia, şi Yuderqui Contreras din Republica Dominicană la startul competiţiei. Toate au ridicat cîte 220 kilograme. Prima în top este Zulfyia Chinshanlo, din Kazahstan, cu 227 la activ. Din punct de vedere teoretic, nu este rău deloc. Există şanse.  

Cristina se dovedeşte a fi cea mai tare la prima probă smuls şi începe concursul ultima. "Hai, Cristina!", se aude un glas de bariton în sală. Ridică uşor, asta-i impresia din depărtare, greutatea iniţială comandată, 95 kilograme. Antrenorul Sergiu Creţu îi urmăreşte mişcările cu toată făptura, înclinîndu-şi  corpul în ritmul exerciţiului. Tudor Casapu îi şopteşte ceva în drum spre vestiar. Staff-ul comandă 99 kilograme la următoarea apariţie în arenă.

În sală apare un grup de militari. S-a întîmplat ceva? Nu, au venit să urmărească şi ei competiţia. Ratare. Asta înseamnă că doar peste cîteva minute urmează să intre din nou în concurs, fiind ultima rămasă. Sergiu îi masează cu grijă gîtul, tîmplele, capul. Tudor - picioarele. Gongul o cheamă din nou în arenă. "Hai, Cristina!" se aude din nou glasul de bariton.

Ridică sus haltera, care o apasă rău de tot. Picioarele i se îndoiesc sub greutate. "Ţine!", strigă Tudor şi Sergiu. A ţinut-o. Unul dintre cei trei arbitri consideră că greutatea nu a fost fixată regulamentar. Dar, ce mai contează, cînd ceilalţi doi judecători sînt de părere că nu a fost nici o încălcare. Cristina devine liderul competiţiei.

Toate concurentele ei încep tare proba a doua, comandînd cîte 120,122 şi 123 kilograme. Staff-ul nostru consideră că trebuie de început cu maximă prudenţă, cu 110 kg. Peste cîteva minute, însă, îşi schimbă tactica şi anunţă 115 kilograme. O fixează din prima încercare. Se comandă 120 kilograme. Cristina este chemată pe podiumul de concurs. Apare. Se pregăteşte. "Stop!", răsună glasul arbitrului principal.

Se descoperă ca mai întîi trebuie să evolueze cu aceeaşi greutate Shu-Ching Hsu şi apoi Cristina. O va deruta faptul ca atare? Nu. Nici o greşeală şi greutatea este sus, deasupra capului. Pumnişorii Cristinei triumfă victorios. Şansele la o medalie rămîn intacte. Luptăm. În concurs mai rămîn doar patru concurente. Două dintre ele nu vor urca pe podiumul de premiere. "Numai nu Cristina!", îmi spun în gînd.

Shu-Ching Hsu ridică cu multă dificultate 123 kilograme. Halterele o rotesc la 180 grade pe arenă, dar le ţine. Va fi validat rezultatul? Este. Asta înseamnă că s-a egalat cu Cristina şi-i mai uşoară. Deci, va avea prioritate în cazul în care marea noastră speranţă nu va ridica 125 kilograme. Ratează. De data aceasta, halterele nu se lasă îmblînzite de Cristina.

Intră în concurs Aylin Dasdelen. Nu fixează 124 kilograme. Monitorul televizorului o arată în plan mare la vestiare. Este dărîmată. Aşa sugerează expresia feţei, a ochilor. Nu cred să-şi revină, dar mai ştii! Deşi a ratat, comandă 129 kilograme. Numai astfel rămîne în cursa spre medalii. Nu o ridică. Refuză peste puţin timp să apară la a treia, ultima încercare. Totul este clar. Cristina a devenit medaliată!

Dar cu ce distincţie? Zulfyia Chinshanlo fixează 131 kilograme si devine campioană. Cristina ia astfel bronzul, fiind cu 380 grame mai grea la cîntar decît Shu-Ching Hsu. Oricum, e foarte bine. Micuţa noastră delegaţie, sosită în sală în frunte cu preşedintele Comitetului Naţional Olimpic, Nicolae Juravschi, de la turneul de box, jubilează, cu tricolorul sus. Bărbatul cu glas de bariton strigă jos, nu departe de mine, "Bravo, Cristina!". Se ridică în picioare. Are figură de atlet. Normal, doresc să fac cunoştinţă. Este ambasadorul Republicii Moldova în Marea Britanie, dl Iulian Fruntaşu.

                                                             (va urma)

Источник – MOLDOVA.sports.md


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ

0 2 nico 20 ноября 2014 | 22:36 interesant...

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑