Teste anti-doping stricte la Campionatul Mondial



Măsuri stricte anti-doping la Campionatul Mondial de atletism din acest an! Oficialii forului internaţional au declarat că în Rusia va fi un program de teste antidoping special, iar tehnologia este una eficientă.

Toţi participanţii Campionatului Mondial de atletism de la Moscova vor fi supuşi unor teste stricte de anti-doping. Federaţia Internaţională de Atletism a anunţat că astfel de măsuri vor fi luate după ce în această lună scandalurile de dopaj au zguduit atletismul mondial.

"Nu vreau să fac comparaţii cu alte genuri de sport. În calitatea mea de vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de atletism, voi face ceea ce trebuie să fac. Va fi un program de teste antidoping foarte strict. Vă asigur că tehnologia noastră este una eficientă, pentru a ne convinge că atletismul este pentru sportivi curaţi", a declarat vicepreşedintele IAAF, Sebastian Coe. 

La mijlocul lunii iulie, multiplul campion mondial, Tyson Gay, şi campionul olimpic de la Beijing, Asafa Powell au fost depistaţi pozitiv. Ultima sportivă care a fost prinsă dopată este atleta din România, Roxana Bîrcă. Aceasta a fost depistată pozitiv în urma probelor de la Universiada de la Kazan, acolo unde a câştigat medalia de aur la 5000 de metri.

 

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑