Frații Bryan au reușit o performanță UNICĂ la Wimbledon



07 июля 2013

Nu a fost loc de nicio surpriză în finala turneului de dublu masculin de la Wimbledon. Bob și Mike Bryan, principalii favoriți și liderii mondiali, au trecut în 4 seturi de Ivan Dodig și Marcelo Melo, cuplu care îi eliminase pe Horia Tecău și Max Mirnyi, în faza optimilor de finală. 

Echipa croato-braziliană a început foarte bine partida, iar după 25 de minute conducea cu un neverosimil 5-0. După ce au cedat un break, Dodgi și Melo și-au adjudecat primul set, cu 6-3, însă după aceea nu au mai beneficiat de aceleași șanse din partea adversarilor din SUA. 

Mike și Bob Bryan (35 de ani) au câștigat următoarele 3 seturi și au cucerit cel de-al 15-lea titlu de Grand Slam din carieră, capitol la care dețin supremația în istorie. 

Victoria din finala de la Wimledon, obținută cu 3-6, 6-3, 6-4. 6-4, a fost cea de-a 25-a consecutivă din circuitul ATP. Ultima înfrângere datează pentru Bob și Mike din luna aprilie, atunci când aceștia au cedat în ultimul act de la Monte Carlo. De atunci s-au impus la Roma, Madrid, Roland Garros, Queens și acum Wimbledon.

Gemenii din SUA au bifat o premieră în istoria tenisului: prin trofeul cucerit pe iarba londoneză, Bob și Mike sunt singurii jucători care dețin în același timp titlurile celor 4 turnee de Grand Slam și Olimpiada - ei sunt campioni la ediția de anul trecut de la Londra, iar după aceea s-au impus la US Open 2012, Australian Open 2013 și Roland Garros 2013.

A fost cel de-al 91-lea titlu al perechii americane și totodată al 9-lea din acest an. În cazul în care vor câștiga și la US Open, frații Bryan vor deveni primii jucători din Era Open care se vor impune în același an la toate cele 4 turnee de Grand Slam. 

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑