SportsNews - Ştirile sportive (13 octombrie)Naţionala Moldovei a obţinut a doua victorie din preliminariile pentru Euro 2012. Echipa antrenată de Gabi Balint a dispus de San Marino, cu 2-0. Golurile au fost marcate de Nicolae Josan în minutul 20 şi Anatol Doroş minutul 86 din penalty. Josan a înscris din pasa lui Andronic, iar Doroş a transformat penalty-ul obţinut de Savinov. Josan a mai reuşit un gol, dar care a fost anulat corect pe motiv de offside. Câte două şanse de gol au mai avut în acest meci Andronic şi Frunză. Moldova va disputa următorul meci tot în deplasare, pe 29 martie împotriva Suediei. Scandinavii au fost surclasaţi aseară de Olanda, cu 1-4. Huntelaar şi Afellay au reuşit câte o dublă, iar golul de onoare al oaspeţilor a fost marcat de Granqvist. Olanda este lidera grupei E, cu 12 puncte la activ. Vicecampioana mondială este urmată de Ungaria, care are 9 puncte, după ce a reuşit să smulgă victoria în faţa Finlandei, cu 2-1. Suedia şi Moldova au câte 6 puncte acumulate.Спортивный калейдоскоп | 13 октября 2010