După înfrângerea suferită în faţa Italiei, scor 4-10, poloiştii români au mai înregistrat un rezultat negativ la Mondialul de la Nataţie de la Barcelona. Au pierdut cu 7-4 în faţa Kazahstanului și insuccesul a aprins spiritele în rândul tricolorilor, jucătorii arătându-l cu degetul pe selecţionerul Vlad Hagiu.
Campion al României cu CSM Digi Oradea, Alexandru Ghiban spune că tricolorii au respectat tactica lui Vlad Hagiu. Cu toate acestea, jocul lasă mult de dorit, iar fundaşul consideră că selecţionerul poartă responsabilitatea rezultatelor de la Mondialul din Spania, spunând că după Mondiale se impune luarea unor măsuri.
"Jocul a fost dezastruos. Nu putem să facem nimic, ne simţim prost, nu putem să înotăm, şuturile sunt foarte lente. Am crezut că am eu o problemă personală, dar i-am întrebat şi pe ceilalţi colegi, suntem toţi pe aceeaşi linie. Ceea ce ne-a indicat antrenorul, aia am jucat. Asta s-a întâmplat astăzi, ce putem să spunem mai mult? Noi nu am făcut decât să urmăm nişte indicaţii.", a declarat Alexandru Ghiban.
"Mi-ar fi mie mare ruşine cu ceea ce se întâmplă, pentru mine e dezastruos ce se întâmplă acum. Este un mare semnal de alarmă şi oamenii care ar trebui să vadă ce se întâmplă aici şi ar trebui să analizeze şi să ia nişte măsuri după aceste Mondiale.", a mai spus fundașul echipei naționale a României.