Los Angeles Lakers a pierdut meciul cu Cleveland Cavaliers



 

Los Angeles Lakers continuă evoluţia dezamăgitoare în NBA. Lakers a suferit a 10-a înfrângere în ultimele 11 meciuri şi se află pe locul 13 în Conferinţa de Vest. Într-o altă partidă, Oklahoma City Thunder a pierdut în faţa formaţiei Memphis Grizzlies, scor 87-90.

Los Angeles Lakers a pierdut pe teren propriu meciul cu Cleveland Cavaliers, scor 118-120. Baschetbalistul Luol Deng a fost decisiv în victoria echipei oaspete, reuşind să-şi treacă în cont 27 de puncte. Echipa din Cleveland a obţinut a 14-a victorie în ultimele 38 de meciuri şi acum se clasează pe poziţia a 11-a în Conferinţa de Est. De cealaltă parte, Lakers este pe 13 în Conferinţa de Vest şi se îndreaptă către cel mai slab sezon din ultimii 38 de ani.

Oklahoma City Thunder a pierdut al treilea meci din ultimele cinci. De această dată, Thunder a cedat în faţa formaţiei Memphis Grizzlies, scor 87-90. Kevin Durant a reuşit 37 de puncte pentru echipa din Oklahoma, însă nu a fost de ajuns pentru a obţine victoria. Chiar dacă a pierdut, Thunder rămâne pe locul 3 în Conferinţa de Vest, unde lider este San Antonio Spurs. Într-un alt meci, Indiana Pacers, liderul Conferinţei de Est, a câştigat cu 116-92 meciul de pe teren propriu cu Sacramento Kings. Charlotte Bobcats s-a impus în faţa formaţiei New York Knicks cu scorul de 108-98.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев

Новости

Loading...
Наверх ↑