Haiducii rămân ai noştri



016 noiembrie 2012

Chiar dacă supărarea a fost mare după debutul de stagiune totalmente ratat, 6-54 în faţa Suediei, la Stockholm, comunitatea rugbystică din Moldova este chemată şi obligată să strângă rândurile.

Echipa noastră naţională susţine mâine, cu începere de la orele 16:00, la Heidelberg, în Germania, cel de-al doilea meci al CEN 1B, împotriva Germaniei. Nemţii reprezintă o echipă foarte puternică şi care este oricând capabilă să câştige în faţa colegelor de grupă. Germania a debutat excelent, cu un meci în care a marcat şase eseuri Ucrainei, pentru o victorie cu 46-28.

După aceea, Germania a cedat în faţa Poloniei cu 22-13. Astfel, Germania are un total de 5 puncte din primele două întâlniri şi, cu siguranţă, îşi propune să obţină cât mai mult de la partida cu noi.

Pe de altă parte, Moldova se prezintă la Heidelberg cu o grămadă schimbată faţă de prima deplasare. Avem aportul lui Andrei Romanov, Victor Leon, Oleg Prepeliţă sau Maxim Cobîlaş, ceea ce nu e puţin. Meciul se anunţă foarte greu, mai ales după drumul foarte obositor, cu autocarul până în Germania.

În sezonul trecut, cele două formaţii şi-au împărţit victoriile. noi am învins la Chişinău cu 28-15, după care, când soarta promovării fusese deja tranşată, am pierdut, tot la Heidelberg, cu 49-7.

Источник – MOLDOVA.sports.md


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев

Новости

Loading...
Наверх ↑