Antrenorul român George Sava, care pregateşte linia de treisferturi a celor de la Enisei Krasnoyarsk, din Rusia, a vorbit pentru frr.ro despre cum au decurs lucrurile în primul act al finalei campionatului. Meciul s-a încheiat la egalitate, 12-12, iar titlul se va decide sâmbătă, 27 octombrie. Partida a avut loc într-un peisaj autentic hibernal, pe toată durata partidei ningând ca în basme. Terenul a îngheţat, iar balonul, de asemenea, a îngheţat spre finalul jocului fiind aproape imposibil de mânuit:
- Am comis foarte multe greşeli. Ca niciodată, am fost penalizaţi pentru o mulţime de baloane scăpate înainte. Am jucat rău. Practic niciodată în campionat nu am avut atâtea greşeli, ne-a transmis George Sava.
Geroge Sava a mai spus că returul se va schimba radical ca aspect, deoarece partida va avea loc pe stadionul central, care are instalaţie subterană de încălzire, comparativ cu terenul unde a avut loc prima manşă. La ambele jocuri asista şi tehnicianul Rusiei, Kingsley Jones. În cele două echipe, ca adversari, se regăsesc şi internationalii rusi, fraţii Tsnobiladze, care au jucat contra României la Sochi, în CEN, când stejarii s-au impus cu 25-0. Despre viaţa în Siberia, George Sava s-a declarat încântat:
- Aici există condiţii adevarate pentru rugby. Toată lumea apreciază ceea ce facem noi şi cei de la Krasnyi Yar. Despre vreme localnicii spun că s-a încălzit faţă de alte perioade. Acum la minus 15, minus 20 de grade Celsius, în timpul iernii, se consideră că e vreme frumoasă. Altădată termometrele coborau şi la minus 50 de grade Celsius, a concluzionat George Sava.
Despre jucătorii moldoveni, Sava a spus că sunt foarte bine văzuţi in Rusia şi că asteapta ca, prin experienţa acumulată de aceştia, să crească în valoare şi naţionala Moldovei.
Returul finalei va avea loc sâmbătă, 27 octombrie. Enisei este campioana en-titre a rugby-ului rusesc.