Primul campionat al municipiului Chişinău de lupte libere s-a desfăşurat fără liderii lotului naţional.
Aceştia au fost înlocuiţi cu luptători din lotul de rezervă, dar şi cu luptători din alte trei ţări. Cei mai buni luptători din Moldova participă în aceste zile la turnee internaţionale.
- Din păcate pentru noi din fericire pentru ei, băieţii evoluează în aceste zile pentru cluburile lor în Campionatul Germaniei, a spus organizatorul turneului, Sergiu Gurin.
Printre cei 120 de luptători, care au participat la turneul din capitală au fost şi sportivi din Israel, Ucraina şi Belarus. Fondul de premiere a competiţiei a fost de 25 mii de lei, iar învingătorii s-au ales cu câte 1500 de lei.
- S-a hotărât de a organiza campionatul deschis al Chişinăului pentru a ridica nivelul sportivilor, a mai spus Sergiu Gurin.
Campionatul Chişinăului la lupte libere a fost ultima competiţie naţională din acest an.
sursă-publika.md.