Daniel Pancu: “Obiectivul Rapidului în poate fi maximum“



Daniel Pancu a rămas pe teren pe toată durata partidei de la Vaslui, dar veteranul giuleștenilor n-a putut împiedica înfrângerea echipei sale, scor final 2-1 în favoarea formației antrenate de Ilie Stan.

După meci, Pancu a recunoscut că misiunea Rapidului în actuala ediție de campionat va fi una extrem de dificilă, acesta considerând că obiectivul ar trebui să fie cel mult clasarea pe locurile 7-8.

"A fost un meci greu, după cum ne și așteptam, de altfel. În prima repriză, Vasluiul putea să marcheze de mai multe ori, dar în partea secundă am mai echilibrat și am fi putut lua un punct.

Nu o să comentez niciodată arbitrajul. Au fost două faze discutabile, dar avem oficiali care să facă acest lucru.

Ne așteaptă o perioadă foarte grea. Mâine vom încasa prima de la meciul cu Chiajna și apoi vom lua și un salariu restant. Ne-ar mai trebui niște jucători, deoarece presiunea va fi din ce în ce mai mare. Nu știu cine va mai veni, dar sunt la curent cu faptul că vor mai apărea fotbaliști, important este să fie de valoare. Nu știu nimic de Nico și de Săpun, probabil vor juca mai departe afară.

Ne bucurăm că la meciul următor vom avea în tribune femei, domnișoare și copii, e după multă vreme când vom fi susținuți. Nu știu cum ca fi acest campionat, drumul este foarte lung. Obiectivul nostru poate fi cel mult locurile 7-8, trebuie să fim realiști", a spus fotbalistul Rapidului în direct la Digi Sport.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑