Veteranii au jucat fotbal cu deţinuţii (video)Marţi, 20 noiembrie, la terenul de mini-fotbal de la CSCT Buiucani din Chişinău, a avut loc un meci amical inedit, în care s-au întâlnit selecţionata veteranilor fotbalului moldovenesc şi echipa deţinuţilor de la Penitenciarul numărul 15 din Cricova, care este campioană a Moldovei printre instituţiile penitenciare.Футбол | 20 ноября 2012
Fetele şi-au aflat adversarele din preliminariiMarţi, 20 noiembrie, la sediul UEFA de la Nyon, Elveţia, a avut loc tragerea la sorţi a grupelor din cadrul preliminariilor Campionatului European la fotbal feminin, printre junioare U-17 şi junioare U-19, ediţia 2013/2014.Футбол | 20 ноября 2012
Shakhtar doreşte calificarea în 1/8 Ligii CampionilorDacă bate azi în Danemarca de la 21:45, iar Juventus - Chelsea nu se termină egal, Mircea Lucescu şi Alexandru Spiridon se califică în optimi. Ar fi a doua oară în primăvara europeană Ligii cu Shakhtar, după performanţa din 2010/2011.Футбол | 20 ноября 2012
Igor Dobrovolskiy nervos pe Dumitru MunteanMeci încheiat cu scandal între FC Tiraspol şi Dacia Chişinău. O decizie a arbitrului l-a făcut pe Igor Dorbovolskiy să ajungă din nou în atenţia presei. Acesta l-a înjurat pe central, iar partida s-a încheiat cu 0-0.Футбол | 20 ноября 2012