Olăroiu, al doilea eșec pe banca Arabiei Saudite



 

**VIDEO** Olăroiu, al doilea eșec pe banca Arabiei Saudite

Olăroiu a înregistrat două eșecuri în singurele amicale pe care le-a avut la dispoziție ca selecționer al Arabiei Saudite înaintea debutului la Cupa Asiei pe Națiuni.

Nici în al doilea meci ca selecționer al Arabiei Saudite, Cosmin Olăroiu n-a avut șansă, după ce Coreea de Sud s-a impus cu 2-0. Dimpotrivă!

După o primă repriză bună, încheiată la egalitate, scor 0-0, coreenii au trecut în avantaj datorită unui autogol al saudiților. Hawsawi (Al Ahli), fundașul central stânga, și-a introdus balonul în propria-i poartă spre disperarea lui Oli.

Din acel moment, saudiții au luat cu asalt poarta lui Jin-Heyon Kim, dar n-au reușit să restabilească egalitatea. Totuși, de marcat au făcut-o tot coreenii, de data aceasta prin atacantul lor Young-Cheol Cho în minutul 90+2.

Olăroiu nu are prea multe motive de mulțumire, chiar dacă ambele eșecuri le-a înregistrat în amicale. Cupa Asiei pe Națiuni bate la ușă iar Arabia Saudită este o reprezentativă ce-și dorește acest trofeu.

La competiţia de la Antipozi, echipa saudită va înfrunta, în grupă, pe rând, echipa Chinei (10 ianuarie, Brisbane), Coreea de Nord (14 ianuarie, Melbourne) şi Uzbekistan (18 ianuarie, la Melbourne)

Olăroiu a anunţat, deja, un lot lărgit de 26 de jucători, printre care se află căpitanul Saud Kariri, cel mai bun fotbalist asiatic al anului 2014, Nassir Al-Shamrani, şi cel mai bun jucător al Cupei Golfului, Nawaf Al-Abid.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑