Sergiu Cojocari: Cantonamentele în ţară ne pot avantaja



04 февраля 2014
 width=

Unul dintre căpitanii FC Veris, Sergiu Cojocari, nu vede nici o problemă în a se antrena la temperaturi scăzute în această perioadă, deşi pentru orice fotbalist este ceva util ca aceste cantonamente să fie în străinătate.

"Pregătirea în perioada de iarnă este mai încărcată ca de obicei. Lucrăm mai mult la îmbunătăţirea condtiţiei fizice. Este de remarcat, că şi aceste antrenamente se petrec mai mult cu mingea, ceea ce ajuta foarte mult, cel puţin din punct de vedere moral.

Dacă e să fim sinceri, cred că fiecare jucător îşi doreşte ca aceste sesiuni ale cantonamentului să fie desfăşurate în străinătate, într-o ţară cu o clima mai călduroasă. Dar după astfel de cantonamente, este nevoie de acomodare la terenurile artificiale şi la condiţiile climaterice de la noi. Astfel, din acest punct de vedere cred că suntem avantajaţi cei care am rămas în ţară."

Acesta este primul cantonament de iarnă sub bagheta lui Igor Dobrovolski, iar Sergiu ne confirmă că atmosfera la echipă este una foarte bună:

"În vestiar atmosfera e ca de obicei, foarte bună. Faptul că nu suntem departe de familii face ca lucrurile să fie în general perfecte."

Dacă este să ne referim la prima parte a sezonului, unde echipa ocupă poziţia a treia, Sergiu ne relatează că obiectivele clubului au rămas aceleaşi, locurile de frune:

"Sigur că da! Obiectivul rămâne acelaşi. V-om avea o primăvară de foc şi trebuie să fim foarte determinaţi să rîmânem în fruntea clasamentului."

Источник – ФК Верис


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑