Multiplul campion mondial, Michael Schumacher se zbate între viaţă şi moarte după ce a suferit un accident teribil pe o pârtie de schi. Schumacher a suferit 2 intervenţii chirurgicale, iar medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supraveţuire.
Schumacher a mers în vacanţă în Alpii Francezi, alături de fiul său de 14 ani. În timpul unei coborâri pe schiuri, marele campion a căzut şi s-a lovit cu capul de o piatră acoperită de zăpadă. În urma accidentului, pilotul era conştient, iar medicii spun că doar casca de protecţie l-a salvat de la moarte. Fostul pilot a fost transportat de urgenţă la spital, unde a fost operat de 2 ori la creier.
Vestea tragică a devenit cap de afiş în presa internaţională. Mai mulţi fani au venit să-l viziteze la spital.
O adevărată dramă trăiesc şi locuitorii oraşului Kerpen, unde s-a născut Michael Schumacher.
Michael Schumacher este considerat unul dintre cei mai mari piloţi din istoria Formulei 1. Marele campion a cucerit de şapte ori titlul mondial şi a câştigat 91 de curse în întreaga carieră.