Balauru: "Arbitrul a decis rezultatul. Ne-a fost furată șansa de a câștiga"



 

**VIDEO** Balauru: VIDEO FC Voluntari - CFR Cluj 2-2. Echipa lui Gigi Mulțescu a ratat victoria deși a condus cu 2-0 până în minutul 75. Ardelenii au egalat în ultimul sfert de oră, însă la finalul partidei atât jucătorii gazdelor cât și antrenorul Gigi Mulțescu au acuzat dur arbitrajul brigăzii conduse de Adrian Comănescu.

"Nu am ratat șansa de a câștiga, această șansa ne-a fost furată, după părerea mea" și-a început discursul portarul Balauru. Acesta a fost unul dintre protagoniștii fazei care a adus ardelenilor penalty-ul din care jucătorii lui Dican au egalat.

"În legătură cu faza penalty-ului, rămân la părerea din teren, pe care am avut-o, că nu a fost nici vorbă de penalty. O să merg să revăd faza, dar acest penalty a fost un râs. Probabil numai pentru CFR Cluj se putea da așa ceva. L-am atins, dar a fost un contact normal, l-am atins foarte ușor, nici nu știu dacă i-am deranjat tricoul. Arbitrul de tușă mi-a spus că l-am tras, dar e împotriva fizicii. Eu il trag și el se aruncă în față? Așa ceva numai la noi se poate.Arbitrajul a decis rezultatul în această seară. Acel penalty a decis rezultatul și arbitrii au fost cei care l-au dat. Cred că și la prima fază, la cel care a centrat, cred că a fost ofsaid..." a declarat portarul celor de la FC Voluntari.

Balauru a avut și un conflict cu Lopez, autorul celor două goluri ale ardelenilor. Portarul gazdelor nu l-a menajat deloc nici pe golgheterul CFR-ului din acest sezon.

"El dorea să se bucure, dar să se bucure cu suporterii lor, cei mulți pe care îi au și aici, și la Cluj. Vorbesc de cei ai CFR-ului, nu de cei ai lui U Cluj. Să se bucure acel Cristian care nu a dat mingea înapoi când noi am dat mingea afară pentru o accidentare. Nu merita să se bucure, sincer" a adăugat Balauru.

Vizibil deranjat de cele întâmplate pe teren, jucătorul ilfovenilor a oferit un răspuns ciudat atunci când a fost întrebat dacă se teme că va fi găsit vinovat de Gigi Mulțescu pentru penalty-ul comis.

"Nu am apucat să vorbesc cu antrenorul. Aștept să mă spânzure sau să mă impuște, una din astea, dar vom vedea. Eu sper totuși să nu se întâmple niciuna dintre ele" a încheiat ironic portarul ilfovenilor.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев

Новости

Loading...
Наверх ↑