(VIDEO) Preşedintele FIFA s-a răzgândit: Mondialul din vară va fi cea mai tare competiţie de fotbal organizată vreodată



 

După ce stârnit un val de reacţii din partea locuitorilor Braziliei pentru critica adusă organizatorilor Campionatului Mondial din acest an, Sepp Blatter spune acum contrariul. Elveţianul este sigur că lucrările vor fi încheiate la timp şi că va fi cea mai tare competiţie de fotbal organizată vreodată.

Şeful de la FIFA consideră că Mondialul din vară va fi cel mai spectaculos eveniment din 2014 şi a mai dat asigurări că infrastructura, inclusiv arenele vor fi gata până în luna iunie.

"Acesta va fi cel mai spectaculos turneu final care a fost vreodată, deoarece ne aflăm într-o ţară care se numeşte Brazilia. 200 de milioane de oameni, ei toţi sunt fotbalişti, lor le place fotbalul", a declarat preşeditele FIFA. 

Cu această ocazie, Blatter, şi-a adus aminte de perioada când se puneau presiuni asupra organizatorilor Mondialului din 1990.

"Ştiu că în cele din urmă totul va fi gata la timp. Un exemplu poate fi Campionatul Mondial din Italia. Cu o zi înainte să înceapă turneul, pe unul dintre stadioane se instalau scaune, pentru că lucrările s-au încheiat la limită. Dar aici sunt sigur că în luna martie toate stadioanele vor fi pregătite pentru competiţie şi vom avea timp suficient şi pentru a face repetiţii", a mai spus Sepp Blatter.

O altă problemă gravă în zilele noastre este cea a rasismului, care este tot mai des întâlnită în sport. Blatter a ţinut să menţioneză că nu va permite astfel de incidente pe parcursul turneului final iar cei implicaţi în astfel de situaţii riscă sancţiuni drastice.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев

Новости

Loading...
Наверх ↑