Steaua a rezolvat transferul lui Breeveld: "Mă bucur că l-am luat!" Vine şi Hamza



011 августа 2014

 

**Steaua a rezolvat transferul lui Breeveld:**

UPDATE Ora 23:30. Breeveld este jucătorul Stelei!

Antrenorul campionilor, Costel Gâlcă, a confirmat la conferința de presă de după meciul din Gruia, că cei din Ghencea au ajuns la un numitor comun cu omologii celor de la Pandurii în privința achiziționării lui Nicandro Breeveld (27 de ani).

”Mă bucur că l-am luat pe Breeveld, sper să se facă și Hamza, m-aș bucura să vină cât mai repede. Oricum, mai avem nevoie de jucători și de calitate, dar și în cantitate, pentru că suntem agrenați pe trei fronturi, sunt multe meciuri de disputat și trebuie să ne descurcăm cât mai bine”, a spus Gâlcă.

Mijlocașul olandez va ajunge luni la București pentru a parafa înțelegerea cu gruparea din Ghencea.

Tot luni, roș-albaștrii vor definitiva și transferul lui Hamza, astfel încât ambii fotbaliști să potă fi trecuți pe lista UEFA.

Președintele Stelei, Valeriu Argăseală, n-a făcut deplasarea cu echipa la Cluj. Oficialul roș-albaștrilor a revenit sâmbătă seară acasă după o deplasare la Povdiv în care a negociat ultimele detalii ale transferului lui Hamza. Se pare că Argăseală a ajuns la un acord verbal cu bulgarii, dar s-a amânat oficializarea tranzacției până luni, din cauza unor mici detalii.

Duminică, Argăseală a stat pe telefon cu cei de la Pandurii și, într-un final, pe seară, a reușit să ajungă la un consens cu gorjenii. Acum, Argăseală mai are o singură țintă, și anume legitimarea tunisianului pe care este convins că o va rezolva luni, 11 august.

Viorel Păunescu a spus că până luni seară oficialii Stelei vor oficializa transferurile lui Hamza și al lui Breeveld.

Steaua a început bine sezonul, după eșecul din Supercupa României, când a pierdut trofeul în fața Astrei la loviturile de departajare. Are trei victorii, din tot atâtea posibile, în campionat și este în play-off-ul UEFA Champions League, acolo unde va lupta cu bulgarii de la Ludogorets pentru un loc în grupele UCL.

Pentru acest deziderat european oficialii din Ghencea încearcă pe ultima sută de metri să perfecteze transferurile lui Younes Hamza și a lui Nicandro Breeveld.

Viorel Păunescu, președintele de onoare al Stelei, a confirmat, ÎN DIRECT la ”Digi Sport Special”, de la Digi Sport mutările pe care le așteaptă cu nerăbdare Costel Gâlcă.

”Cu achizițiile care se vor produce mâine și poimâne, Steaua va arăta și mai bine și va avea șanse mari de a se califica în grupele Champions League. Cu Pandurii se rezolvă pentru Breeveld, și la Hamza se rezolvă. Ambii vor fi înscriși pe lista UEFA!”, a spus Păunescu.

Păunescu a confirmat și faptul că Florin Gardoș are șanse de a pleca din Ghencea în această vară.

”Dacă banii pe care-i dau cei care-l vor pe Gardoș vor corespunde cerințelor clubului și jucătorul va fi mulțumit, atunci este posibil să plece. Nu știu dacă a făcut vizita medicală la Southampton.

6.000.000 de euro este o sumă corectă, nu uitați că Gardoș a fost achiziționat contra a 150.000 de euro și este o afacere foarte bună.

Până la urmă, e important să plece într-un moment bun. Și jucătorii vin cu mai mare încredere la Steaua, când văd că sunt lăsați să plece atunci când au oferte bune”, a conchis Păunescu la Digi Sport.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев

Новости

Loading...
Наверх ↑