Ivanovic s-a calificat în prima ei finală WTA pe iarbă din carieră, la Birmingham



 

**VIDEO** Ivanovic s-a calificat în prima ei finală WTA pe iarbă din carieră, la Birmingham

Ana Ivanovic, principala favorită a turneului WTA de la Birmingham (Anglia), s-a calificat cu uşurinţă în finala acestei competiţii pe iarbă, dotată cu premii în valoare de 710.000 dolari, învingând-o în finală, cu 6-2, 6-2, pe chinezoaica Shuai Zhang, cap de serie nr. 9.

Ivanovic, fostă număr unu mondial, aflată în prezent pe locul 13 în ierarhia feminină, a avut nevoie de mai puţin de oră pentru a se impune în faţa asiaticei, ocupanta locului 34 WTA. Cu această victorie, sârboaica a ajuns la al 36-lea succes din sezon, fiind cea mai rapidă jucătoare care atinge această bornă în anul 2014.

Ivanovic nu a jucat nicio finală pe iarbă de-a lungul carierei, până la turneul din Anglia. La Birmingham, ea va disputa ultimul act după o săptămână perfectă, în care nu a cedat niciun set pe parcurs. Cu Zhang, Ivanovic a fost condusă cu 2-0 în primul set, dar a recuperat imediat și și-a dominat apoi autoritar adversara, cu o serie de lovituri impresionante, de pe fundul terenului și din preajma fileului.

"Pe iarbă poți să aluneci mai ușor și mi-era teamă de asta. Dar m-am descurcat bine în fața lui Zhang, o jucătoare foarte bună, de care vom auzi multe lucruri bune în viitor. Am intrat mai greu în meci, puteam să servesc mai bine la început. Important e că nu i-am dat șanse adversarei și am făcut o pregătire excelentă înainte de Wimbledon. Mă bucur că am jucat multe meciuri pe iarbă în acest an", a declarat Ana Ivanovic la finalul partidei.

În cealaltă semifinală s-au întâlnit Casey Dellacqua (Australia) şi Barbora Zahlavova Strycova (Cehia), iar aceasta din urmă s-a impus autoritar, scor 7-6, 6-1. Ultimul act se va disputa duminică, de la ora 15:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 3.

 


În altă ordine de idei, jucătoarea română de tenis Alexandra Cadanţu a fost învinsă de thailandeza Luksika Kumkhum (20 ani, 123 WTA) cu 6-4, 6-4, sâmbătă, în manşa inaugurală a calificărilor pentru tabloul principal al turneului WTA pe iarbă de la Eastbourne.

În plus, Irina Begu a fost învinsă cu 6-3, 7-6 (9) de belarusa Olga Govortsova, sâmbătă, în manşa inaugurală a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA de la s'Hertogenbosch (Olanda), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari. Begu (23 ani, 81 WTA), a treia favorită a fazei preliminare, a cedat după o oră şi 48 minute în faţa unei adversare de 25 ani şi aflată pe locul 109 WTA.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев

Новости

Loading...
Наверх ↑