Încă odată Alexandru Antoniuc. Microbiștii moldoveni sunt la picioarele mijlocașului echipei noastre!
Alex a reușit încă o evoluție senzațională la echipa națională a Moldovei.
După ce vineri a reușit trei pase de gol în victoria cu 3-0 în fața lui San Marino, astăzi, la Podgorița, Antoniuc a reușit o dublă în victoria istorică a tricolorilor, scor 2-5, în fața Muntenegrului.
Al cincilea gol al naționalei, care a consemnat dubla pentru el, afost o incursiune frumoasă, amețindu-și toți adversarii care au fost în calea sa.
După meci, Alexandru a declarat că acest rezultat este unul pur și simplu fantastic:
"Este fantastic, un rezultat fabulos. Dedic golurile din acest meci familiei mele, parintilor, sotiei."