Rafael Nadal și Roger Federer au creat un spectacol de zile mari în cadrul partidei lor din sferturile de finală de la Cincinnati. Chiar dacă a fost mai aproape decât în alte ocazii, elvețianul nu a găsit nici acum cheia succesului în fața rivalului său de o viață. Marile suprize vin de la favoriţii Novak Djokovic şi Andy Murray care au fost eliminaţi.
Federer a început bine partida, a reușit să își adjudece primul set cu 7-5, însă nu a fost suficient. Având cele mai bune rezultate din 2013, Nadal a găsit forța să revină, a câștigat următoarele două seturi 6-4, 6-3 și s-a calificat în semifinale. După victoria obținută Rafa mai are de trecut un singur hop până la calificarea în cea de-a 11-a finală a sezonului. Adversarul său pentru un loc în ultimul act de la Cincinnati va fi Tomas Berdych, cehul care l-a eliminat în sferturi pe învingătorul de la Wimbledon, Andy Murray cu 6-3, 6-4. Într-un alt meci cel mai bine clasat jucător american, John Isner (locul 22 ATP), a reușit ceea ce puțini iubitori ai tenisului se așteptau. Uriașul america s-a calificat în semifinalele turneului Masters de la Cincinnati, după ce l-a învins pe liderul mondial, Novak Djokovic, scor 7-6, 3-6, 7-5. Pentru un loc în finala de la Cincinnati, Isner se va duela cu Juan Martin Del Potro. Argentinianul l-a învins în sferturi pe rusul Dmitry Tursunov, cu 6-4, 3-6, 6-1.