Veşti bune pentru naţionala Uruguayului. Luis Suarez s-a recuperat după accidentare şi este apt pentru meciul cu Anglia. Cele două formaţii au nevoie de victorii pentru a mai păstra şanse să rămână la competiţia din Brazilia. Într-o altă partidă a serii, Columbia şi Coasta de Fildeş vor juca în derby-ul grupei C.
După ce au pierdut primul meci de la Mondial, cu naţionala din Costa Rica, scor 3-1, uruguayenii au acum nevoie de victorie în partida cu Anglia pentru a mai spera la calificarea în optimi.
Înainte de meciul de la Sao Paolo, selecţionerul sud-americanilor, Oscar Tabarez, a primit o veste bună. Luis Suarez s-a recuperat după accidentarea suferită la genunchi şi va fi titular în partida cu englezii. Acest lucru însă nu îi sperie pe "leii" lui Roy Hodgson, pentru care partida din această seară la fel este decisivă.
"Nu cred că ar trebui să căutam soluţii speciale pentru a-l opri pe Luis Suarez. Soluţia este să jucăm cât mai bine în defensivă. Ei îl mai au şi pe Edison Cavani în atac, care este la fel de periculos. Trebuie să fim atenţi cu ambii. Ar trebui să lăsăm la o parte analizele, să muncim cât mai mult şi să câştigăm acest meci", a declarat jucătorul naţionalei Angliei Frank Lampard.
După ce s-au impus în partidele de debut de la turneul final, Columbia şi Coasta de Fildeş luptă acum pentru supremaţia în grupa C. Naţionala sud-americană a învins Grecia cu 3-0, iar africanii au trecut de japonezi cu 2-1.
"Coasta de Fildeş este o echipă care a evoluat mult, are o mulțime de jucători buni şi experimentaţi. Cred că meciul cu Japonia a fost o dovadă că trebuie să fim atenţi cu această echipă şi că va trebui să jucăm foarte bine toate cele 90 minute", a spus jucătorul naţionalei Columbiei Jackson Martinez.
Într-un alt meci din cadrul grupei C, Japonia va întâlni, la Natal, pe arena Dunas, reprezentativa Greciei. Dacă echipa elenă va pierde şi acest meci, atunci nu mai are nicio şansă la calificarea în următoarea rundă a turneului brazilian.