VIDEO Real Madrid - Granada 1-0. ”Galacticii” s-au impus la limită pe ”Santiago Bernabeu”, dar elevii lui Rafa Benitez au avut mai multe ocazii de a înscrie. În trei dintre acestea se impunea lovitura de la 11 metri.
Sarabanda penalty-urilor neacordate a început imediat după pauză. În minutul 47, Marcelo a fost deschis excelent de Isco cu o pasă în careu, dar fundașul stânga a fost faultat, în mod evident, de Lopes. Fundașul dreapta al Granadei a încercat să degajeze, dar l-a lovit direct în picior și pe brazilian.
Minutul 80. Cu zece minute înainte de final, gruparea blanco a mai fost privată de o lovitură de la punctul cu var. Isco a intrat în careul de 16 metri al celor de la Granada, cam în același loc în care a avut loc faza cu Marcelo, dar a fost faultat clar de El Arabi, care i-a dat peste picior. Inițial, Isco ”îi furase” mingea lui El Arabi, iar acesta din urmă a încercat să recupereze.
Cu trei minute înainte de finalul celor 90 de minute, Real a fost privată de al treilea penalty. Cristiano Ronaldo a primit o pasă de la Marcelo, în urma unui contraatac rapid, dar a fost clar împins în careu de Doria. Nici de data aceasta, centralul partidei nu s-a lăsat înduplecat.